DE 40 DE ORI

DE 40 DE ORI

13.08.2014

Senzaţia asta

acoperită

atât de bine

cu mormane

de ciocolată

până când începi să crezi

că ar putea fi

dulce

trebuie să mesteci

timpul bine

să înghiţi

maturitatea

până va digera

toate arsurile

când plăgile

se vor sparge

de naivitatea

oglinzii

vei şti

că nu a fost

un exces

chiar şi puii minţii

vor crăpa mansarda

sufletelor noastre

până la mustrare

născându-se

în spaţii interminabile

de goliciune

va face primii paşi

vor curge

fumuri de piatră

din greutatea

mâinilor

ce au atins

reprobabil

nimicul

iar în timp

ce ipocrizia

iţi va juca lumea

pe degete

eu voi fi

acoperită

cu mormane

de ciocolată

până la culme

şi e chiar culmea

POEMUL DIN NOI

POEMUL DIN NOI

20.07.2014

Şi-am lăsat lucrurile

să cadă

am închis

ochiul pădurii

apăsând greutatea

prezenţei

pe fruntea lucie  

a momentului

ca o adâncime

căţărătoare

temerile se înghesuiau

pe treptele profunzimii

sorbind

superficialitatea orelor

de la marginea lacului

domesticit de oameni

chiar şi aşa

insistenţa vremii

dezvirginase

suprafaţa apei

de cristalin

pătând cămaşa nopţii

de cea mai evidentă realitate

lungimile atinse

aveau vârfurile ciobite

de ceaţa contradicţiei

înţepau claritatea

până în măduva

curcubeului

şiroaiele de secetă

se unduiau

printre noi

ca un şarpe constrictor

malurile noastre

erau doar nişte mâini

de pământ răvăşit

iar voi

furtuna aceasta

care ciuruie

venele memoriei

cu steril

precum pistolul meu

cu amortizor

POEM DIN TIMP

POEM DIN TIMP

12.06.2014

Amprenta fumului

îmbâcseşte pulmonul

singurei cunoscute

din sensul stâng

sau stângaci

al problemei

ştergând urma

posibilităţii

de continuitatea

dependenţei

fără echivoc

precum arderea rapidă

a unui carburant

pierderea rostului

printre cearceafurile

simţurilor

este chiar o umbră

identitate violată

de panică

gurile de aer

aruncă privirea

dintr-un ochi

de apă

pâna la toleranţa

oboselii

secătuind-o

de expresia pură

a unei reflexii

aşteaptă vremea apoi

ca pe o insomnie

înmugurită necruţător

în dalele erodate

ale comprehensiunii

dintr-un Centru Vechi

şi uite cum vântul

devine sălbatic

precum ignoranţa

dintr-o oarecare

apropiere umană

POEM DIN TINE

POEM DIN TINE

04.06.2014

Mi-ai zis

părul tău e mai lung

şi mai roşu

decât ţipătul

uşii

atunci când îşi prinde

degetele

în voia

plecării

ca o muşcătură adâncă

în pragul

sufletelor noastre

unghii mâncate

de mucegaiul

cuibărit

în tăcerea chipurilor

umbre ce

strâmtorează

gingia zorilor

până la pierderea

dimineţii

cariate

atât de brutal

în interior

diferenţele îşi

penetrează miezul

coapselor

până la instinct

iscodind

scopurile

în profunzimea

contradicţiei

ca o sensibilitate

dezlegată la ochi

deşi norul

de sinceritate

ce apasă atmosfera

caldă a relaxării

intoxică

suficient de bine

masca controlului

pentru că totul

se rezumă

la apoi

ca şi când

tu ai şti deja

urmarea

căci ea

poate fi

mai lungă şi mai roşie

decât orice atingere

POEM DE JUR ÎMPREJUR

POEM DE JUR ÎMPREJUR

14.05.2014

O aglomeraţie

de vânturi negre

urechea

spaţiului acesta

ce aude lipsa

zgrepţănând profunzimea

nerăbdător

ca o îndoială

ridurile

acelor momente

aspresc pielea

zilelor

deshidratând

imaginea

până la descuamarea

tuturor faptelor

fumuri

ce îmbrăţişează

resturile

situaţiilor limită

urmele neatenţiei

au rămas

doar vulturi

cu pădurile incendiate

în aripi

obeliscuri fantomă

ce mestecă

înălţimile memoriei

cu dârzenia înfometaţilor

de sens

culorile

înjunghiate

până la epuizarea

nuanţelor

sunt doar zboruri

oprite

din evoluţie

deşeuri inerte

într-o lume

diferenţiată 

POEMUL LUI MAITASUN

POEMUL LUI MAITASUN

05.05.2014

Maitasun

este doar un copil

degetele lui

sunt mai mici

decât încercarea

de a mă convinge

că fluturii trăiesc

mai mult de-o zi

dacă devin invizibili

previzibil ca un răspuns

ultimul glonte

tras

cu ochiul

din tăcerea

expresiei

când nu ştii

ce să faci

iar

a nu fi

de fapt

ţi se pare 

cea mai uşoară

formă de sevraj

sentimentul acela

ca o piatră

ascunsă în pământ

o chemare vitală

din ape tulburi

care ne tratează

în mod diferit

pierderea controlului

cea mai veche

gaselniţă

o intoxicaţie habituală

ceva  necomplicat

pe care se pot aplica

straturi considerabile

de uitare

până la complacere

noi

cei extirpaţi

din noi

motive

ale unui rău

necesar

suntem baza

unui confort

indispensabil

timpuri legate

de aceeaşi încăpere

animale domesticite

prin renegare

şi siguranţa

că întunericul

este doar o explozie

de linişte

când nu eşti pregătit

să devii

promisiune

POEM ÎNTREG

POEM ÎNTREG

31.03.2014

Drumurile mângâiau

serpentinele

îmbăiate

în porţiuni trasate

cu firesc

până la depăşire

graniţe trecute

prin degetele

vitezei

ce crăpau nasturii

obişnuinţei

ca o voluptate

lipsită

de pudoare

devierile masturbate

de scurtături

expulzau

curbe

cu direcţiile

sterilizate

de opriri

deschizând

gura

gropilor umplute

cu sadism

până la erupere

impresii accelerate

periculos

prin conştiinţa

tuturor

mecanismelor

făceau slalom

nestingherit

prin toate zilele

cojite

de inevitabil

precum nişte bube

uscate

de răni

destinaţia

acestei întinderi

avea harta

paralizată

de contur

şi oricât ţi-ai fi dorit

nu avea

sensuri

în tine

pentru că

mâine

e

o stradă

asfaltată

cu răgaz

de jos

în sus

din prea multă iubire